Ne place să avem grijă de ceea ce lăsăm #DupăNoi!

În cadrul campaniei Eco-Bon, sub îndemnul Colectăm. Reciclăm. RePETăm, consumatorii care colectează separat ambalaje PET și le aduc la punctele de colectare din magazinele PENNY partenere sunt recompensați cu apă minerală naturală Dorna în ambalaj din 100% PET reciclat (rPET) și tichete pentru cumpărături în plus la PENNY!

eco-bon eco-bon

Campania face parte din platforma Sistemului Coca-Cola România, După noi, strângem tot noi și se desfășoară în intervalul 27 noiembrie 2020 – 10 ianuarie 2021, în 3 magazine PENNY din orașul Brașov: cel de pe strada Carpaților 14, strada Aluminiului 6 și strada Prunului 3A.  

Te așteptăm la punctele de colectare instalate în parcarea magazinelor PENNY partenere cu 10 ambalaje din PET, în schimbul cărora vei primi 2 tichete emise de aparatul colector, astfel:

# În schimbul tichetului #1, primești o apă minerala naturala Dorna plată sau carbogazificată la 500 ml, gratuită.

# În schimbul tichetului #2, beneficiezi de cumpărături extra în magazinele PENNY partenere, astfel:

  • Dacă aduni 3 astfel de tichete,  le poți schimba cu un ECO-BON în valoare de 15 lei.
  • La 5 tichete adunate, beneficiezi de un ECO-BON în valoare de 25 lei, la care se adaugă un bonus de 5 lei.

Proiectul este o inițiativă După Noi Strângem tot Noi, pilonul dedicat proiectelor de protejare a mediului din platforma de sustenabilitate După Noi. Platforma reunește proiectele Sistemului Coca-Cola în România, compus din companiile Coca-Cola HBC România și Coca-Cola România. 

Proiectul este realizat împreună cu lanțul de magazine PENNY și GreenPoint Management, companie ce activează în domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje.