Coca‑Cola HBC Romania, cu sprijinul Asociatiei ViitorPlus, al companiei CON-A, al Primariei Bozovici si al Administratiei Parcului National Cheile Nerei-Beusnita, anunta finalizarea lucrarilor de amenajare eco-turistica a zonei cascadei Bigar, nominalizata in 2013 drept cea mai frumoasa cascada unica din lume*. Ideea proiectului apartine angajatilor Coca‑Cola HBC din fabrica de la Timisoara, care au remarcat potentialul zonei si si-au dorit ca accesul la baza cascadei sa fie mai usor si sigur. Valoarea totala a fondurilor alocate proiectului este de aproximativ 140.000 de euro. Proiectul de amenajare contribuie la protejarea cadrului natural si la valorificarea potentialului turistic al zonei.

”In Romania sunt atat de multe comori, locuri unice, cum este cascada Bigar, care au nevoie de noi sa le protejam si sa le ducem povestea mai departe. Faptul ca ideea a plecat de la colegii nostri din Timisoara ne bucura si este inca o dovada a promisiunii companiei noastre, aceea ca suntem mereu atenti la ceea ce lasam dupa noi. Un proiect de suflet pentru echipa Coca‑Cola HBC Romania, un proiect in care am crezut si ne-am implicat cu entuziasm de la inceput – trebuie sa fii la baza cascadei pentru a fi cucerit de frumusetea si unicitatea ei. Am alocat mult timp, energie si resurse, si iata-ne ajunsi la final. In cazul de fata insa, finalul coincide cu inceputul – este ca si cum povestea cascadei reincepe cu dreptul. Suntem onorati ca am putut sa contribuim pentru ca povestea cascadei Bigar sa cucereasca mai usor cat mai multi oameni.” Irina Ionescu, Public Affairs & Communications Manager Coca‑Cola HBC Romania

Intregul proiect a fost coordonat de Asociatia ViitorPlus, organizatia non-guvernamentala care s-a implicat inca de la inceput si a supervizat toate etapele – consultare, proiectare, avizare si executie. Demarate in luna iulie 2016, lucrarile de amenajare eco-turistica au vizat dezvoltarea unui traseu turistic coerent - incepand cu accesul in zona cascadei Bigar si continuand cu restul obiectivelor turistice din apropierea sa. La aproape 10 luni distanta, vizitatorii se pot bucura de rezultatele proiectului.

Principalele lucrari de reabilitare aduse zonei:

  • amenajarea unui traseu pietonal intre parcare si intrarea in Parcul National, de-a lungul DN 57B;
  • amenajarea unui drum de acces de la intrarea in Parc si constructia unei platforme care faciliteaza accesul la baza cascadei;
  • amenajarea unor spatii si poteci intre cascada si izvor, cat si realizarea unei treceri catre Grota Bigar, aflata in apropierea cascadei;
  • dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atentionare si locuri de repaus.
„Inca de la infiintare, asociatia ViitorPlus dezvolta proiecte de sustenabilitate cu impact pe termen lung si relevante pentru Romania. Asadar, am acceptat cu drag sa ne implicam in coordonarea acestei initiative. Zona cascadei Bigar are o frumusete aparte, care merita pusa in valoare pentru zecile de mii de turisti care ajung acolo in fiecare an si care pot sa redescopere legatura noastra profunda cu natura. A fost un proiect extrem de provocator, care s-a intins pe 3 ani de zile, dar suntem mandri ca l-am finalizat cu bine, mai ales ca este un exemplu reusit de parteneriat intre organizatii publice, private si un ONG.” Teia Ciulacu, Presedintele Asociatiei ViitorPlus

Intregul demers este derulat sub platforma DupaNoi.ro care inglobeaza toate initiativele de responsabilitate sociala sustinute de Coca‑Cola HBC Romania la nivel local si care isi propune sa inspire cat mai multi oameni sa lase in urma o lume mai buna, prin protejarea resurselor naturale, prin promovarea valorilor, a povestilor si a locurilor din Romania. Mai multe despre platforma DupaNoi.ro puteti afla urmarind filmul manifest, precum si accesand website-ul platformei si paginile sale de Facebook si Instagram.

Despre Cascada Bigar

Situata in Valea Minisului din Judetul Caras-Severin - la jumatatea distantei dintre localitatile Anina si Bozovici, pe DN 57B - Cascada Bigar reprezinta un adevarat monument al naturii si un obiectiv turistic de valoare pentru Romania. Mai mult, in 2013, presa internationala de specialitate a nominalizat Cascada Bigar drept cea mai frumoasa cascada unica din lume.

Despre Coca‑Cola HBC Romania

Coca‑Cola Hellenic este unul dintre cei mai mari imbuteliatori ai companiei Coca‑Cola, avand vanzari de peste 2 miliarde de unitati. Compania activeaza intr-o zona geografica extinsa, avand operatiuni in 28 de tari, servind o populatie de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca‑Cola HBC ofera o gama variata de bauturi racoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apa, energizante, ceaiuri si cafea. Coca‑Cola HBC promoveaza o dezvoltare durabila, generand valoare pentru afacerea sa si pentru societatea in care activeaza. In acest sens, compania furnizeaza bauturi racoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, incurajand in acelasi timp un mediu de lucru deschis si desfasurandu-si activitatea intr-un mod responsabil astfel incat sa protejeze si sa mentina neschimbat mediul inconjurator, contribuind la dezvoltarea socio-economica a comunitatilor locale. Coca‑Cola HBC este lider al industriei de bauturi in Dow Jones Sustainability Index (atat la nivel mondial cat si european) si este totodata inclusa in FTSE4Good Index. ȋn Romania, ca in toate tarile in care isi desfasoara activitatea, Coca‑Cola detine si functioneaza pe baza unui sistem propriu, incluzand toate verigile necesare producerii si distributiei produselor catre consumatori.

In Romania, Sistemul este format din Coca‑Cola Romania (filiala a The Coca‑Cola Company, proprietarul marcilor inregistrate) si partenerul sau Coca‑Cola Hellenic denumit Coca‑Cola HBC Romania, care imbuteliaza si distribuie produsele Coca‑Cola sub licenta The Coca‑Cola Company in Romania. Pentru mai multe informatii legate de companie va rugam sa vizitati website-urile www.coca-colahellenic.ro si www.thecoca-colacompany.com.

Despre Asociatia ViitorPlus

ViitorPlus este o organizatie nonprofit, care deruleaza din 2006 proiecte de educatie si constientizare, reciclare, productie de confectii textile naturale, impaduriri, dotarea unor obiective sociale cu colectoare solare manufacturate, proiecte ce contribuie la solutionarea unor probleme sociale si de mediu in diferite judete ale tarii, precum Brasov, Caras-Severin, Constanta, Calarasi, Prahova, Sibiu, Salaj sau in Bucuresti. Printre cele mai cunoscute proiecte ale organizatiei, ce au primit recunoasteri in diferite competitii nationale si internationale se numara "Atelierul de panza", "Recicleta", „ecOprovocarea", Adopta un copac” sau "Harta Reciclarii". Viziunea ViitorPlus: "Redescoperim impreuna legatura cu natura si investim in ceea ce lasam in urma noastra". Pentru mai multe informatii, vizitati pagina noastră de internet: www.viitorplus.ro

*The World Geography a clasat cascada Bigar pe primul loc in topul celor mai frumoase cascade unice din lume.