Scriitorul Attila Bartis a participat la inaugurarea unui Centru de educatie pentru voluntari in Dorna Candrenilor

Scriitorul roman de origine maghiara Attila Bartis, realizatorul TV Catalin Stefanescu, caricaturistul Ion Barbu si trupa Fara Zahar au participat miercuri, 30 iunie, in Dorna Candrenilor, judetul Suceava, la inaugurarea unui Centru de educatie pentru voluntari, in cadrul proiectului Pasaportul Verde.

Asociatia Tasuleasa Social si Coca‑Cola HBC Romania au desfasurat in perioada 15 martie – 30 iunie proiectul educational Pasaportul verde, sustinut de Ministerul Mediului si Padurilor si Parcul National Calimani, prin care au incercat sa schimbe mentalitatile localnicilor din Poiana Negri, judetul Suceava, si sa-i convinga sa colecteze gunoiul selectiv. In cadrul proiectului au fost implicati peste 200 de tineri, cea mai mare parte dintre acestia elevi la liceul din Dorna Candrenilor.

Miercuri, 30 iunie, a fost inaugurat un Centru de educatie pentru voluntari, amenajat de elevi intr-un spatiu pus la dispozitie de Coca‑Cola HBC Romania. La Centrul de educatie vizitatorii vor gasi pliante, vor putea vedea fotografii realizate de Cosmin Bumbut la Rezervatia Geologica 12 Apostoli si vor primi informatii despre obiectivele turistice din zona. Ghizii locali sunt chiar elevii care au participat la programul de training.

Scriitorul Attila Bartis, realizatorul TV Catalin Stefanescu si caricaturistul Ion Barbu au fost condusi de voluntari, printre care 20 de tineri voluntari din Germania, pe un traseu turistic amenajat de ei pana la Rezervatia 12 Apostoli. Proiectul Pasaportul Verde s-a incheiat cu un concert al trupei Fara Zahar sustinut la Caminul cultural din localitatea Dorna Candrenilor.

Elevii din Dorna Candrenilor au participat, timp de patru luni, la un program de training in campusul Tasuleasa Social, unde au invatat despre importanta protejarii mediului, despre turismul responsabil si despre obiectivele turistice din aceasta zona: Parcul National Calimani si Rezervatia Geologica 12 Apostoli. Pentru a-i incuraja sa fie mandri de zona in care locuiesc si sa vrea ca localitatile lor sa ramana curate, Tasuleasa Social a amenajat impreuna cu ei, in cadrul proiectului Pasaportul Verde, un traseu turistic pana la Rezervatia 12 Apostoli si Centrul de educatie pentru voluntari.

Tinerii au desfasurat pe parcursul celor patru luni o campanie locala de informare in Poiana Negri si le-au vorbit satenilor despre consecintele depozitarii deseurilor in apa si despre avantajele reciclarii. Mai exact, ei au impartit saci pentru colectarea selectiva a plasticului, care sunt predati de sateni unui colector local, intr-o anumita zi din luna. Odata cu sacii, localnicii au primit si un calendar pe care sunt notate datele la care se face colectarea. In schimbul sacilor cu PET-uri si ambalaje, satenii primesc un tichet care reprezinta valoarea plasticului adunat, prin care beneficiaza de reducerea taxei de salubrizare. Acest mecanism a fost propus de Tasuleasa Social, iar autoritatile locale au fost de acord sa il sustina.

La sfarsitul proiectului Pasaportul Verde, peste 90% dintre localnicii din Poiana Negri recicleaza plasticul, iar modelul propus de Tasuleasa Social a fost preluat deja de autoritatile din Lunca Ilvei, judetul Bistrita-Nasaud.

„Atunci cand primesc o invitatie undeva, rar mi se intampla sa simt ca e un lucru important. Dar atunci cand am primit aceasta invitatie am simtit ca neaparat trebuie sa fiu aici. Alin Uhlmann-Useriu, presedintele Tasuleasa Social, este un sfant nebun care a facut un mic rai aici. Ce se intampla la Tasuleasa este extraordinar, dar toata tara ar trebui sa fie plina de raiuri ca acesta. Oamenii implicati in Pasaportul Verde stiu exact de ce sunt aici si de ce are rost ceea ce fac.“ Attila Bartis, scriitor
„Am vrut sa vin aici in mod special pentru ca nu am pasaport si mi-am zis ca un Pasaport Verde mi-ar prinde foarte bine. Faptul ca putini il au din tara asta ma face sa cred ca este un pasaport diplomatic. De copii acestia, care vin la Tasuleasa Social, sunt la fel de multumit ca de copiii mei. Cred ca peste tot in tara asta exista copii extraordinari, ramane doar ca cei ca noi, adultii, sa ii punem in valoare.“ Ion Barbu, caricaturist
„Cred ca perioada romantica a ONG-urilor, in care abia incepeam sa intelegem rolul lor, a cam trecut. Perioada in care o vedeta sau o persoana politica puteau sa confiste o cauza sociala a spus. Acum a venit vremea campaniei pentru slabit, in care sa vedem imaginile cu ‹inainte› si ‹dupa›. Trebuie sa putem masura rezultatele activitatii unui ONG. Tasuleasa Social are astfel de rezultate. Felul in care reuseste sa miste tinerii si felul in care stie sa isi faca treaba contureaza deja imaginea unui ONG contemporan. “ Catalin Stefanescu, realizator TV
„Pasaportul Verde este un pas important pentru comunitatile locale: prin acest proiect am aratat ca exista solutii eficiente prin care apa sa fie mai curata, iar oamenii sa nu-si mai arunce gunoaiele in natura. In plus, tinerii sunt motorul pentru dezvoltarea comunitatilor si pentru conservarea lor. Toti elevii care au participat la acest proiect au aratat ca isi doresc sa il duca mai departe si sa rezolve astfel problema gunoaielor din localitatile lor. Vestea buna este ca un astfel de proiect, propus de un ONG, poate fi oricand preluat ca model si implementat in alte zone. Din pacate, orice ar face un ONG, daca implicarea autoritatilor nu este suficienta, atunci proiectul moare. O organizatie nu poate inlocui Primaria sau sistemul de salubrizare.“ Alin Uhlmann-Useriu, presedinte Tasuleasa Social
„Noi ne imbuteliem apele in aceasta zona, asa ca ne-am dorit sa restituim comunitatii o parte din ceea ce ne-a oferit. Am conceput un program de pregatire, pe termen lung, pentru copiii din zona, pe care l-am desfasurat alaturi de partenerul nostru, asociatia Tasuleasa Social. Centrul de educatie pentru voluntari are ca scop informarea tinerilor in legatura cu resursele naturale si cu traditiile, obiceiurile si legendele zonei. Ne-am propus sa ii incurajam pe copiii din bazinul Dornelor sa fie mandri de istoria si bogatia acestui loc si sa nu permita degradarea lui. Primul demers a fost o campanie de informare locala, prin care tinerii le-au vorbit localnicilor despre colectarea selectiva a deseurilor si au demonstrat ca au o putere mare de convingere asupra adultilor: Peste 90% dintre localnicii din Poiana Negri, judetul Suceava, si Lunca Ilvei, judetul Bistrita Nasaud, colecteaza acum plasticul selectiv. Colectarea selectiva a deseurilor din zonele rurale este cea mai importanta solutie pentru protejarea apelor!“ Laura Sgarcitu, specialist in programe comunitare la Coca‑Cola HBC Romania
„Suntem foarte mandri de acest proiect! Voluntarii companiei noastre au lucrat alaturi de tinerii din zona Dorna Candrenilor si impreuna au facut posibile aceste rezultate. Faptul ca Centrul de educatie pentru voluntari functioneaza intr-una dintre cladirile noastre este o dovada ca parteneriatul strategic dintre Coca‑Cola HBC Romania si societatea civila, reprezentata de Tasuleasa Social, este unul pe termen lung, in beneficiul comunitatii locale.“ Calin Dragan, director general Coca‑Cola HBC Romania si Moldova

Despre Tasuleasa Social

Tasuleasa Social, infiintata in Bistrita, in urma cu noua ani, si-a propus sa schimbe mentalitatile tinerilor si sa arate ca acestia doresc sa se implice in probleme de mediu. Tinerii care au participat la actiunile asociatiei au fost pregatiti ca, la randul lor, sa desfasoare pe cont propriu activitati similare. Una dintre cele mai cunoscute campanii Tasuleasa Social a fost Verde 003, proiect la care au participat peste 2.200 de adolescenti si o serie de personalitati precum Ada Milea, Marcel Iures, Radu Naum, Amalia Enache, Catalin Stefanescu sau Ivan Pataichin.

Despre Coca‑Cola HBC Romania 

Coca‑Cola este una dintre primele multinationale care au investit in Romania. Chiar din anul intrarii pe piata, 1991, Sistemul Coca‑Cola (alcatuit din Coca‑Cola Romania si Coca‑Cola HBC Romania) a aplicat principiul parteneriatului social, aratandu-si disponibilitatea de a se implica in actiuni menite sa sprijine si sa impulsioneze dezvoltarea unei societati educate si a unui mediu sanatos. Grupul Coca‑Cola Hellenic, din care face parte Coca‑Cola HBC Romania, a inclus in 2007 in strategia de afaceri conceptul de dezvoltare durabila. Astfel, directiile principale de responsabilitate sociala ale companiei sunt: perfectionarea angajatilor la locul de munca, protejarea sanatatii consumatorilor, conservarea si ocrotirea resurselor de apa si a climei, recuperarea si reciclarea ambalajelor.