Despre După Noi
După Noi este platforma care reunește toate proiectele de responsabilitate socială derulate de compania Coca‑Cola HBC în România. Lansată în 2016, platforma de CSR reflectă filosofia Coca‑Cola HBC, aceea de a face tot ce este posibil pentru a lăsa în urmă o lume mai bună, prin protejarea mediului înconjurător și a resurselor, prin promovarea valorilor, a tradițiilor, a poveștilor și a locurilor din România. Platforma își propune să inspire cât mai mulți oameni să conștientizeze cât de important este ce lasă în urma lor și să adopte un stil de viaţă cât mai responsabil, pe care să-l transmită şi generaţiilor viitoare.
Proiectul a început în Țara Dornelor – prin crearea de conținut pentru promovarea și susținerea zonei - și a continuat prin inițiative punctuale, cum sunt „ThinkBIGar”, inițiativa angajaților de la fabrica Coca‑Cola HBC din Timișoara pentru amenajarea traseului eco-turistic din jurul cascadei Bigăr, „Povești din Ciocănești”, un serial online cu poveștile autentice ale oamenilor din satul muzeu Ciocănești sau proiectul de educație în vederea colectării selective „După Noi, strângem tot noi”.
Despre Coca‑Cola HBC România
Coca‑Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca‑Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operațiuni în 28 de țări, deservind o populație de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca‑Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea. Coca‑Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa și pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis și desfășurându-și activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze și să mențină neschimbat mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca‑Cola în România", realizat pe baza datelor financiare din 2015, prezenţa acestui sistem pe piaţa locală generează o valoare adăugată de 448 milioane de euro, echivalentul a 0,3% din PIB.
În România, Coca‑Cola HBC România a fost declarată cea mai responsabilă companie pe plan local în 2016, 2017 și 2018, conform România CSR Index, realizat de agenția de consultanță independentă The Azores. Pe plan local, Coca‑Cola HBC România este liderul industriei de băuturi, fiind cel mai mare exportator din domeniu, cu o pondere de aproximativ 30% din exporturile de băuturi. Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitați site-ul www.coca-colahellenic.ro și să ne urmăriți pe Linkedin și Facebook.